Ce altădată trăia peste măsură
azi e numai fulgul unei aripe.
În coapsă îmi stăruie o arsură,
rană în același timp cicatrice
și din ea crește flautul.
De pace îndurerată mă încarc.
Ce e divin se întoarce și arată
un surâs semnat de mâhnire.
Și mâna tatălui tremură pe arc.