așteptam câinele să îmi aducă bățul înapoi. câinele care mă așteaptă sub pernă când dorm. câinele care se așează în genunchi când latră.

omorâsem o pasăre. am acoperit-o cu pleoapa și gata. știam de când m-am născut că a murit. o vedeam neclar prin valurile ierbii ca atunci când îți vezi chipul în luciul apei.

o femeie își scuipa în cei o mie de sâni pe care îi purta din generație în generație ca pe niște salbe. a zis că așa ceva nu a mai văzut și doar fusese și ea pasăre.

mi se mulgeau lacrimile într-o seringă. atunci mă idolatrizam ca să mă asortez cu ploaia.

câinele căuta bățul pe sub pământ ca un ahtiat. începusem să cred că nu am nici un câine și lătratul acela era doar bătutul meu din palme. am fost rugat să îmi dezgrop palmele în burta păsării să se termine și acolo odată cu liniștea.