avea mereu ceva sfânt
în priviri vorbe gesturi
până și zâmbetul era altfel
când își făcea cruce
îngenunchea și timpul
smerite erau florile via răzoarele
animalele amuțeau

numai ea știa să împletească pâinea
colacii erau ca niște coroane de spice
avea un pistornic de lemn
crucile rămâneau în coca dospită
ca ștampilele pe scrisorile pe care i le trimiteam
în anii de școală

ce frumos încondeia ouăle de Paști
cunoștea atâtea modele
parcă văd cutia cu ceară
așezată lângă focul din vatră
și un obiect cu vârf
improvizat
cu el trasa linii forme flori simboluri bisericești
mai era și felul în care ținea condeiul
cum analiza oul
pictatul ștersul vopsitul ungerea cu grăsime
depozitarea în coșul anume...

ochii ei aveau sclipiri pe care nicio stea nu știa să le scapere
iar vorba îi era simplă dar înțeleaptă

nu știu cum arăta când era nervoasă
nu am văzut-o niciodată
deși mai primeam câte-o dojană

știu doar că tot ce era în jurul ei
mirosea a dulceață

(22 iunie 2010)