Sunt poetul anonim!
ce mult aÈ™ vrea, din vorbe mari,
în poezie, să învăț să Te descriu.

Aș vrea, cea mai frumoasă poezie
să-Þi compun,
cât de frumos ești
Dragul meu,
și cât de bun!

Dar zborul meu
nu poate trece
dincolo de noapte
să auzi a mele șoapte
și cuvintele-mi lipsesc.
Nu știu, să-Þi scriu
cât de mult Te iubesc!

Sunt numai o bucățică de lut
călită prin dureri
prin ceața densă de pe drumul
început mai ieri
și până unde se termină,
pașii mei, la masa de tăceri.

La fiecare trecere ascult
cum clipele dor.
Și pentru Tine, Iubitul meu
am învățat de multe ori să mor !

Sufletul poetului,
nimeni nu-l știe.
cuvintele nu-l pot descrie.

Numai când.
poetul plânge...
din lacrimile prinse în palme
se naște o poezie.
Abia atunci,
întristarea lui,
se transformă în bucurie.