de la o vreme
locuiesc în cuvântul meu
ca în orașul de pe țărm
acolo nu pot să strig
când îmi vine să zic ce am de zis
aici
trupul îmi este implantat cu alb
sar când într-un picior
când pe colțul de lună de veghe
care își lasă accentul pe fereastră
ideile fâlfâie
vioaie păsări de suflet
balansând în ritmul simțirii mele
copacii sunt la locul lor
cu brațe înșiruind silabe
din iarbă îmi cresc sunete verzi
ascuțind eterul
oamenii intră curioși
și ies cu buchete de versuri

când deschid
poarta zâmbește larg
cuvântul meu are oaspeți

(2 iulie 2010)