Mă privesc uneori în oglindă
pentru ca să mai fie cineva
în această casă
ce o urăsc de atâta vreme
încât nu mai pot trăi fără ea.
Conștiința de sine este în cele din urmă
o stare extrem de confortabilă -
un somn greu.
Ea nu poate semăna
decât amintirilor
despre lichidul meu amniotic
pe care le numeam mai demult
într-o artă poetică
sau morții,
ce a spart oglinda
pe care de atâta vreme
scriu acest poem
încât el nu mai poate trăi
fără mine...