străzile pline de bălți înnoiesc
fără acceptul meu, imaginea pupilelor
aruncând înspre mine bucățile imense de viață.
trec și nu observ strigătul de ajutor pe care
acestea mă imploră să-l percep.
îmi așez în minte lucrurile pe care le-am făcut
sau pe care urmez să le fac
dar nu mă uit la ele.
nu mă uit la străzile pline de bălți.
sunt prea ocupat.
în nesimțita-mi indiferență
străzile pline de bălți s-au retras
lăsându-mă singur pe-un
tărâm ce încă nu s-a inventat
cu bucățile mele imense de viață.
acum mă întreb dacă e real. mă ajută cineva?
străzile pline de bălți?