E noapte în oraș; și ceru-i plin de nori;
Iar luna e frumoasă... dar plină-i de erori.
Un vals sub clar de lună se-ntinde spre neștire,
E frig afară. Valsul... miroase-a adormire...

O tânără domniță sub luna plină șade,
Se odihnește straniu... o face de decade.
Suspină întristată privind către mulțime;
Căci singură-i se pare... în astă-ntunecime.

E palidă, subțire, de-o-angelică-ncântare
Dar e ceva ascuns căci e-nspaimântătoare;
Și stă; și iar suspină; și-o podidește-un plâns;
Deasupra cerul simte și norii toți s-au strâns.

Începe-ușor să pice, cu picături greoaie,
Și vântul ce dansează, copacii îi îndoaie.
Udat de ploaie, valsul, continuă în noapte
Deasupra lumânărilor, luna tardiv răzbate.

De undeva din umbră, un domn în frac pășește;
Speranța se arată! domnița îl zărește
Iar el zâmbind gentil.. o mână ciopârțită,
O-ntinde către ea... la dans el o invită

Și-apoi urmați de vânt, în noapte dănțuind
Se-alătură perechilor... în pași de... "adormind".
Așa se desfășoară, sub norii de poveste
Noapte de noapte, balul, ce mulți nu știu că este.

Iar dimineața-n zori.. când lumea-i amorțită,
Se-ntind forțați pe spate cu inima zdrobită.
Să vină noaptea iarăși, cu valsul zdrențăros...
Al celor ce se îndreaptă spre groapă dureros.