Stau singur pe un mal de amintire,
Și dulce zac din vast în vast suspin;
Cu aprig în smintita-mi flămânzire,
Stau singur pe un mal cu-n peregrin.
E vânt.
Pe-un dâmb de gânduri, chin;
mă las purtat din plin... Tăcere.
Citesc acum ca printre rânduri
prin scurta-mi viață.
Ce durere !
Mi-e greu să-mi ațintesc simțirea!
Iar peregrinul, eu...
De mult m-am părăsit.
În groază-mi podidesc acum trăirea,
cu plâns de dor - de-un dor afurisit.
În lacrimi caut să-mi înșel pieirea...
Cu toate astea... Iată! S-a sfârșit.