Lumânările de viață se scaldă-n repaus,
Oprindu-se în drumuri, uitate de-anotimpuri,
Făclia lor măiastră ne las-atât de singuri
Îngălbeniți de ceară, terifiați de haos.

Tresar ele periodic și făr' a sta pe loc,
Tremurând încete în ritmuri parc-abrupte,
Încalcă orice lege a lumii noastre culte,
Cum am făcut și noi, 'nainte de-a lua foc.