decojind cuvintele
dezghiocându-mă
tot nu încap în numele tău

vine crepusculul dinaintea somnului
când înoți într-un lichid amniotic
vâscos-parfumat al dorinței de a te întoarce să povestești
trezindu-te doar cu amintirea unei dulci lunecări
care îți dă putere să traversezi nisipurile mișcătoare ale zilei

gura mea nu este decât o cicatrice
pe cale de vindecare
suntem programați să cautăm șabloane peste tot
mintea are nevoie de odihnă în acest haos
în care viața a devenit cel mai mare clișeu

nu am putut strivi
în copilărie broasca râioasă
care m-a umplut de negi
o săptămână întreagă diminețile
bunica maria îmi acoperea fața cu lapte
și o corcitură de pechinez mă lingea lacom

ionuț m-a privit fascinat apoi în praful uliței
obrazul stâng mi se tămăduise
pe cel drept rămăsese profilul actorului din jesus superstar
care a dispărut după trei nopți cu lună plină

în tot acel timp femeile așteptau nemurirea în atelierul lui klimt
se plimbau prin fața șevaletului gata să se supună
trezind din somn frumosul
capturat prin câteva tușe rapide
pe aceste pânze care acum
fac mai mult decât treizeci de arginți