Te strâng în brațele austrului de vară
să-ți simt sarea secetei albe,
în umbrarul sălciilor de lângă râu
ca pe o prințesă a câmpiilor arse.

Ești fata cu sufletul plin de semințe
și trupul mlădios ca spicul de grâu,
prin sângele tău trec stoluri de fluturi,
în măduvă odihnesc obosiți țăranii.

Ziua este o dogoare în bobul lăptos,
noaptea o petrecere călare pe mânji,
neînvățați să zboare prin colbul uscat
precum caii struniți din dârlog.

La răscruce de stele când se crapă de zori
înfiorate ierburile așteaptă coasa,
ciocârlia își încearcă glasul în zbor,
tu cu patimă săruți macii în somn.

Eu sunt drumețul cu ochii de praf
lângă cumpăna fântânii cu ciutură,
mă răcoresc sub salcâmii umbroși
și te aștept să vii călare din lanuri.