Daca trupul tau l-as mangaia cu o floare de colt, ai deveni un vis,
Te-ai transforma-ntr-o pulbere de stele si te-ai ravasi prin univers,
Cu mainile mele te-as aduna intr-o mare de cuvinte, ce nu s-au mai scris,
Revarsandu-te-n sufletul meu cu maluri de-a lungul acestui miracol din vers.

Iti aleg de prin serile lungi o carare spre mine si te vreau si te chem,
Strigatul meu ca o parere de rau c-ai plecat, inainte de roua si zori,
Esti inca la margine de stanca, asteptandu-ma sa ma nasc din blestem,
Si ma ridic deasupra acestei singuratati, adormita-n petale de flori.

Daca buzele noastre s-ar uni-ntr-un sarut si tacerea ar muri de uimire,
Pe planeta-ar renaste un nou legamant al iubirii, fara ingeri si zei,
Si-as imprumuta de la munte o floare de colt, sa-ti ofer a ei nemurire,
Intrebandu-mi destinul, cat de mult te iubesc, cat de mult tu ma vrei.

Uneori trupul tau, aevea se revarsa printre palmele mele, ca o privire,
Din ochii altui chip ratacit, undeva prin trecutul acestui pacat nestiut,
Eu tresar cand umbrele lacrimilor se opresc pe acelasi obraz, sa se mire,
Cu mainile-ntinse sub stele, asteptand visul ce de mult l-am pierdut.