O medalie îmi cucerește chipul,
călcâiu’ mi-l cucerește un râu,
peste inelar se așează nisipul,
pe zare curcubeul e libertate și frâu.

Cât pot să mai fiu, și cât inima
în arbori, în ferigi mai bate,
din țărâna stelei căzute
iau pentru jale carate.

Cu sfială iau și din râuri
calea blânzilor pești,
„cuibarul de ape”,
să pot pleca împăcat și încet
în medalia pe care ostenește
chipul meu de om neguțat
în deșert,
în azurul crescând
peste oarecine,
peste oarecând