agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
» Florile

 Members comments


print e-mail
Views: 3776 .



Orașul copilăriei mele
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Crezantema ]

2010-07-29  | [This text should be read in romana]    | 



Oricât GOLGOTA noastră ar fi de grea,
din spate CRUCEA, noi n-o vom lăsa,
și vom urca biruitori pe muntele înalt
înfruntând durerea cu sufletul curat.


Orașul copilăriei mele, Vălenii de Munte, orașul cel mai drag inimii mele.


Nu aici m-am născut, dar aici mi-am petrecut o parte a copilăriei. Deșii satul meu natal se afla la câțiva km. de acest oraș, deșii aveam 6 ani când sora mea cea mai mare, Smaranda, s-a căsătorit în acest oraș,
de dorul ei, veneam foarte des aici. Veneam pe scurtătură, traversând peste coamele multor dealuri, coborând multe văi, fără preget, de mână cu mama mea.
Era o mare plăcere și pentru ea să ne vadă, dar mai ales pentru mine.

Mergând desculță, prin praful cald al verii și până la roua dimineților de toamne târzii, treceam peste dealuri și văi, plutind de fericire. Desculță, prin păduri, pe potecuțele bătătorite de alți trecători, pentru că acesta era modul de viețuire și simplul
mijloc de trai, după crâncenul război din 1944, și seceta ce ne sărăcise țara.
Pe strada unde locuia sora mea, chiar foarte aproape de casa ei, se afla o sală de film, un cinematograf. Pentru mine, pe vremea aceea, părea un tărâm de basm
care mă fascina în culmea fricirii. Acestea mi se păreau mari și miraculoase întâmplări din viața mea. Vizualizând un film pe vremea aceea, mă separa cu mult mai dezvoltata mintal, față de copiii din satul meu natal, mereu având ce le povesti. Afară de filmele vizualizate, le povesteam viața de la oraș.
Tot aici, am început să cunosc, tineri și tinere, care mai târziu mi-au devenit bunii mei prieteni. In satul meu, fără tehnologia atât de avansată de la oraș, (gaze, lumină), părea un cuib de prea multă liniște,
cumințenie și prea puține informații. Cei de seama mea, nici că văzuseră un aparat de radio și nici că auziseră un cântec sau o știre despre ce se întâmpla
în țară. Auziseră că circulă trenuri prin toată țara, dar nu știau cum arată un tren. Auziseră, că există orașe cu blocuri și lumini și străzi asfaltate, dar
că ei nu făcuseră niciodată mai mult de doi pași, în afara satului natal. Nici eu nu m-aș fi deosebit de ei, dacă, cumnatul meu, nu s-ar fi îndrăgostit de
sora mea și n-ar fi fost atât de bun și ospitalier, cu noi, rudele surorii mele.
În toate casele, toate familiile erau formate din 8-10 și chiar mai mulți copii. Eu, la părinții mei, eram a patra fată și ultimul dintre cei șase. Toți copiii
erau săraci, fetițele purtau rochițele rupte și cusute chiar cu petice prepuse, acolo unde ruptura părea prea adâncită. Și eu ca și ele, aș fi purtat rochițe rămase de la celelalte surori mai mari. Tata era persecutat de Partidul Comunist, pentru cei câțiva ani ce fuseseră Primar în sat și din muncă cinstită își cumpăraseră și pământ mai mult, încadrându-se la « chiaburi ». Sora mea se căsătorise cu un băiat bogat. Mai mereu, îmi făcea daruri, oferindu-mi rochițe
frumoase, iar eu o iubeam și mă mândream ca și când nu mai era nimeni ca mine.
N-am putut uita copilăria. Aici mi-am legat inima de cele mai frumooase amintiri ce mi-au întreținut vise frumoase de viitor, și gândul la prieteniile
câștigate în decursul multor ani de viață. Acum, când vârsta își spune cuvântul, prieteniile sunt și mai durabile și cred eu, ca bătute în cuie. Pe lângă cele două fiice ale surorii mele, Nicușoara și Mariana, care au devenit pe parcurs, profesoare și pe lângă nepoata cumnatului meu, directoarea Muzeului
Nicolae Iorga, Vălenii de Munte, Doamna Tănțica, (acum pensionară), lanțul prieteniei a devenit din ce în ce mai lung, cunoscând și mai multe prietene, de toate vârstele. Pe Doamna Doinița Miroiu, Directoarea Bibliotecii, Clubului Nicolae Iorga, cu tot grupul de aici, mai ales buna mea prietena, Marieta Dumnitrache.
De 8 Martie, ne găsim timp să aniversm toate, numai noi, femeile, "Ziua Femeii". Uneori, mai colaborăm și cu alt grup din localitatea vecină, Homorâciu, depășind cu mult numărul de 100 de femei. Când ne regăsim, uneori la cenaclu, trăim o nespusă stare de fericire !!... Cântăm romanțele tinereților noastre, pe versuri de Mihail Eminescu, cântăm cântece ortodoxe,
recităm poezi, creații proprii, discuții, știrile la zi, iar pentru sucul, prăjitura și cafea, ne implicăm împreună, aranjând o masă festivă, ca de
fiecare dată.
In fiecare zi învățăm câte ceva, că viața e frumoasă și că merită apreciată. Că facem, toate, parte dintr-un grup de ființe bune, credincioase, care pot face numai lucruri bune. E frumos, e minunat acest grup, că pe toate nu ne preocupă atât lucrurile materiale, ci ne place să cunoaștem mai mult frumusețile naturii care ne înconjoară. Când mergem în pelerinaje, 4 -5 zile, oprind și pe la frumoasele mănăstiri din țară, ne simțim atât de bine împreună, că dorim să rămânem în acel autocar, simplu penegrini prin țară și să nu ne mai despărțim
niciodată.

Am învățat lucrurile esențiale care nu trebuiesc uitate niciodată, și anume, că, viața e cât o picătură de apă, și că trebuie să murim, dar, că, împărțind durerea și tristețea, devenim mai puternice. Împreună vom fi mereu cu zâmbetul pe buze și cu o inimă eliberată de ură și minciună sau egoism.
Ne dăruim flori și mai ales multă dragoste care ne energizează până la întâlnirea viitoare.
Acum, de puține zile, noi, tot grupul, am vizitat împreună, mănăstirea Crasna-Schiulești. Părintele Stareț Nicodim, părintele Serafim care ne-a fost
ghid și împreună cu toți preoții, sclipind sub aura Sfântă a Blânului Păstor ne-au întâmpinat întotdeauna cu bucurie, și ca de fiecare dată, ospitalieri.
Aici, tot pelerinul găsește o masă gustoasă ca la mama acasă! Puțin vin, cu gust de Sfântă Împărtășanie, iar frumusețile înconjurătoare te fac să te simți
mai bine decât pe orice colțișor de pe Planetă.

Mai ales când vine să slujească și Preasfințitul Episcop, Părintele Galaction, (denumit și Erarhul Blândeții), de fiecare dată, parcă lăsăm o parte din inima noastră, când părăsim această mănăstire.
Acestă ocazie ni se oferă, mai pe la toate mănăstirile. De hramul, Eroii Români, am vizitat mănăstirea Mărcuș Covasna, unde am găsit aceeași atmosferă.
Și Părintele Nil și Maica Stareță Serafima, ne-au hrănit trupește, dar mai ales sufletește. Și frumoasa predică a P.S. Episcop, Ioan Sălăjan, ne-a redat
încrederea să putem merge mai departe pe drumul pe care am pornit și nimic să nu ne despartă de Domnul nostru Iisus și Maica Sa, cu toate Puterile Cerești.
Numai cu 3 ani în urmă, tot în pelerinaj, coborând din bătrânele și frumoasele mănăstiri ale Moldovei, trecând și pe la această mănăstire Mărcuș, și găsindu-l pe Preacuviosul Nil Efrim, în agonia morții, i-am dăruit fiecare, o părticică din puterile
noastre, să se ridice să ne binecuvânteze. S-a ridicat și Blândul Iisus i-a dăruit, nu numai sănătate, ci iată, și înțelepciune și propășire cum nici nu
s-a așteptat sfinția sa. Părintele Ieromonah Nil Efrim, de atunci și până azi, a scris o carte : « Contra-val la Valul Lumii, Jurnal de Bord actual, de călătorie a acestei vieți, văzută la lumina ortodoxiei’, urmând cât de curând să iasă de
sub tipar, încă două volume.

Acum, un trist eveniment ne-a impus să ne regăsim urgent, după ce Părinele
Duhovnic, s-a accidentat grav. Primele cuvinte au fost : « Vreau să vină sora Elisabeta, nu vrau să mor, fără s-o mai văd odată’ îmi spune la telefon, sora
Luminița.
Am și anunțat pelerinaj urgent, dorind să-l vedem cu toatele, sănătos. La chilia sfinției sale, întâlnirea a fost un moment foarte emoționant :
- Mor, sora Elisabeta, și am dorit foarte mult să te mai văd ! O lacrimă s-a prelins ușor prin barbă, pe obrazul palid și înbătrânit de cei 82 de ani. Nici
eu nu mi-am putut stăpâni lacrimile, i-am răspuns:
- Speram că vei trăi până va veni Norul Dumnezeiesc să ne ridice la nemărginitele frumuseți și bunătăți cerești. Și încă tot mai sper la Cel ce ne-a hărăzit, ca să lucrăm cu spor, împreună, în Via Sa.
- Nu, soră, eu... va trebui să-mi iau acum, un ultim adio de la viață! Nu știu câte zile mai am, și nu știu nici dacă Dumnezeu o fi atât de mulțumit, de bogăția roadelor aduse de mine, în decursul atâtor ani în care i-am slujit cu râvnă și supunere... Tu, însă, ai grijă... nu poți avea clipe de odihnă, zi și noapte până nu însămânțezi tot ogorul cu sămânța cea bună, pe care a revărsat-o Dumnezeu pe Pământul României noastre! Luptă-te, nu te opri aici ! Vezi...
învață Testamentul Nou pe deasupra!
- Nu, acest lucru cere acum, de la mine, Iisus, sunt alte probleme, dar, care,
eu, nu pot singură să le rezolv...
- Þi-a zis Părintele Stareț de la Mănăstirea Comarnic, să nu mai zici, « nu pot ! ...»
Discuțiile au durat vreo două, trei ore. Maica Stareță Serafima și sora Luminița au părut a fi foarte impresionate, că Părintele a reușit să comunice
atâta vreme fără să dea semne de oboseală, crezând că, chiar ne va părăsi. La despărțire, am vrut să-i sărut dreapta, dar am văzut că avea mâna vânătă la degetele ce stăteau apropiate de corpul întins la orizontal, pe patul din chilia sa. L-am îndemnat să-și facă un control, că mâna este ruptă, mi-a răspuns : "Nu, nu este ruptă !" dar s-a convins când, medicul imediat
ce a fost chemat, i-a dat acelaș diagnostic.
După ce șocul a trecut, s-au mai rărit și durerile. Iată-l, acum, din nou optimist, așteptând și sfinția sa, la fel ca și mine, cu mare nerăbdare "Norul
Divin”,dar înflăcărat la gândul că i se va edita și cele două volume în curând. Dumnezeu îți deschide cerul, dar « nu », până nu te trece prin încercări foarte mari, ispite foarte grele.

26-07-2010.

In autocar, din nou cu cele 50 de prietene, surori de suflet, plus încă 20, într-un microbuz ce se legăna în spatele nostru cu aceeași viteză, plecarăm iar spre minunatele mănăstiri, de data aceasta la Măstirea Siliștea - Gumești - Teleorman, cu hramul, Sfântul Mare Tămăduitor Pantelimon.
Foarte bucuroase de regăsire, parcă zburam cu avionul spre Ierusalim. Tot drumul, am cântat cântece duhovnicești. Odată ajunse, sora Teodora, abia ne
aștepta, deja ne dusese grija că am întârziat. Ne-a condus la camerele unde ne caza peste noapte, cu scuzele de rigoare, că nu arată confom vilelor de cinci
stele. Și totuși, bunatatea și milostenia celor atât de generoși oameni de credință, ai poporului nostru, chiar cu toată criza, tot s-a realizat ceva în
scurtul timp și se va mai realiza. Pe lângă fondația Bisericii, s-au consolidat și câteva blocuri ce aparțineau armatei de pe vremea ceaușistă, acestea, totuși, fiind distruse și chiar furate câteva bunuri. Acum camerele aveau termopane și uși ce costase foarte scump. Urmează, pe parcurs, instalația de lumină iar pereții, încă nefinisați, să poată fi zugrăviți. In camere, puține paturi cu saltele, fără pături de învelit... Tot începutul e greu.
Pârintele Stareț, trecut prin atâtea încercări încă de mic copil, și venit aici "de la noi" din Prahova, după ce a zidit Mănăstirea Mălăiești, nu se va lăsa, nici aici, mai prejos. Unde este Har, este Înțelepciune Cerească și destulă pricepere, ca totul să devină colțișor de Rai, așa cum e proverbul românesc:
"Omul sfințește locul".
La sosirea noastră, Sfinția sa ne-a invitat pe tot grupul, la stăreție. Ne-a binecuvântat și ne-a umplut brațele cu mai multe icoane, mici și mari, de o
rară frumusețe, cărticele de Acatistele Sfinților, smirnă, metanii și broșuri, exprimându-și marea bucurie și dorul, ca și noi dealtfel, că ne-am regăsit din nou. Emoționant a fost și primirea călduroasă cu care l-am întâmpinat și pe Preasfințitul Episcop, Părintele nostru Galaction, (fostul Stareț al Mănăstirii, Crazna-Schiulești) a doua zi dimineață la Sfânta Slujbă. I-am cântat toți în cor, un «Mulți Ani, Trăiască » și n-au lipsit buchetele de flori. Sfinția sa, cu semnul sfintei cruci, ne-a binecuvântat pe toți și pe toate, și după termenarea slujbei, am beneficiat de Rugăciune de dezlegare de păcate. Ca niște noi născuți, fiind foarte mulți credincioși din toate colțurile țării, am fost poftiți la masă. Bunătățile așezate pe masă, ne-au fascinat inimile, întrebându-ne, fiecare, dacă să ne așezăm noi, sau așteaptă pe distinșii, onorabilii Aleși ai neamului de la conducerea țării. Am servit câte un păhăruț
de vișinată, aperitiv apetisant și sarmale ca la mama acasă, preferații "micii de casă", gătiți și copți la grătar chiar sub privirile noastre în curtea mănăstirii. N-au lipsit prăjituri și paharul de vin ca de Sfânta Împărtășanie.
Belșugul de bunătăți parcă era căzut din cer ! Am mulțumit cu tot sufletul și cu toată inima noastră și cu recunoștința că n-o să uităm aceste clipe
niciodată în viață. In sufletele noastre a rămas bucuria, că acolo, în acea îndepărtată pustietate, se mai găsește cineva curat cu inima care ne iubește și se roagă neîncetat pentru noi.

În autocar, la întoarcere, vesele și bine dispuse, ne-am hotărât să ne petrecem timpul și mai mult pe la mănăstiri. Și aveam îndreptățire să luăm aceste decizii. Noi, nu visăm la Coasta de Azur, cum se aude la știri tv. "o masă 10 mii de euro" dar, că, nici nu ne plac alte feluri de bucate, pentrucă, esențial :
« laptele și mierea curg numai din Divinitate ».
Iată, noi cei săraci, fără euro și conturi în bancă, am petrecut clipe așa de frumoase !!... ce ne-a lăsat inima încântată cu bucuria și liniștea sufletească
de neregăsit în niciun colțișor de pe această Planetă. Cu atât mai mult că Rugăciunea de deslegare a Preasfințitului, ne-a tămăduit de toate bolile, și
trupești și sufletești. Și cum să schimbi așa țară minunată cu o alta ?!... când glia care te-a născut și te-a crescut este așa de bogată ?!... știind, că
Sfînții noștri Martiri, îmgropați în acest Sfânt Pământ, ne susțin pe umerii lor, dacă și noi rămânem sub aripa lor ocrotitoare ?... Unde e o mâncare
mai gustoasă ca în România noastră ?! A binecuvantat Dumnezeu toate roadele pământului, dar a zis : Pământul românesc să dea cele mai gustoase roade, dulci
ca mierea și oamenii să se îndulcească la suflet și să se înfrupte ca frații în mod egal, din toate aceste bunătăți. Nu unuia să-i prisosească și altul să
moară de foame.

De pe o canapea, de la mijlocul autocarului, se ridică o frumoasă domnișoară, dorind să ia cuvântul.
- Eu, n-aș pleca din țara mea, pentru nimic în lume. Chiar dacă aș căpăta, pe
acolo, munți de aur. Fericirea nu constă în bogății și destrăbălare !...


Se făcu deplină liniște. O scurtă pauză în glas, și parcă durerea ei s-ar fi vrut nedescoperită ! Dar cu câtă greutate poți înăbușii în inima unei tinere de 20 de ani, visele și speranțele atât de frumoase ale viitorului ?!... Până atunci n-o cunoscusem atât de bine, abia acum am înțeles, că ea trecuse printr-un ciclu de maturizare, mult prea devreme și mintea ei devenise mult mai înțeleaptă. Net, superioară celor care credeau că în străinătate, fericirea se întinde
ca untul pe pâinea cea de toate zilele.
- Am compus o poezie…continua sa ne emotioneze... dacă doriți s-o recit, o să vedeți că am și eu aceleași concepții ca și Dvs.
- E chiar un moment emoționant, și cred că tuturor ne face mare plăcere să te ascultăm ! am răspuns toate uimite de frumusețea gândului curat dar și a
chipului ei îngeresc.
- Poezia este intitulată :

Ajută-ne, Doamne Sfinte


Oprește-Þi, Doamne mânia,
Ce-ai trimis în România !
Apele ne-au înghițit,
Multă lume a murit.

Ai milă, Doamne de noi
Si ne scapă din nevoi
Trimite Tu, Lumina Harului
Să ieșim din negura păcatului,

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată
Te strigă, Doamne mereu :
"Unde este Dumnezeu ?"

Strigă, la Domnul să vadă
Sufletul ce stă să cadă
Din cauza păcatului
Crezând că-s ai nimănui.

Dar Tu ești cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu.
Îi ajuți, Le-ai dat putere
Să treacă peste durere.

Doamne toată țara plânge
Omul a început să srige :
Suntem fiii Tăi, Părinte
Nu ne lăsa Doamne Sfinte !...

Iartă-ne că am greșit
Mult am mai păcătuit,
dar acum nu ne lăsa
că suntem făptura Ta.

Știm că unii te înjură,
Alții blestemă și fură
Om pe om se ia la bătaie
Cu cuțitele se taie.

Mame triste-n durerate
De copiii lor uitate
Plâng... de nu îți vine să crezi,
Când le vezi, te înspăimântezi.

Noi vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă.
Peste tot în lumea toată
Umblă pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii
Mamele-și ucid copiii
Se zic mame, dar nu sunt
Că-și omoară ce-au mai sfânt

Peste tot prin cârciumi, baruri
Nu e zi fără scandaluri.
Tineri, tinere se se-nbată
Cu adulții laolaltă.

Nici țigara nu lipsește.
Spun că asta-i liniștește
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază.

Oamenii nu mai gândesc,
Anapoda se unesc
Homosexualii vor,
Să le abroge dreptul lor.

Dar, de la început ai lăsat
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unescă
Împreună să trăiască.

Să dea naștere la prunci
Astfel, să scape de munci.
Tu ai zis ca ‘ei să crească
Făptura să se-nmulțească ».

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-nprumut,
Dar lăcomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulți, n-au Doamne, ce mânca...
Au o cruce foarte grea,
Dar aceasta-i voia Ta.
Fie-Þi milă a ne ajuta !

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos
Nimic nu e de folos,
E prea multă răutate
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni,
Și ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aevea.

Te rugăm ca să ne ierți,
Spre bine să ne îndrepți,
Căci noi facem numai rău
Dă-ne ajutorul Tău !

Să ne îndvrednicești, Părinte,
Voia Ta s-o facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Þi slujim pe veci, Amin


Ontoiu Cristina Elena, loc. Cerașu - Prahova.

Impresionant !... Am fost plăcut surprinse, deșii, destul de deprimant !... Am răspuns cu toatele, copleșite de emoții și cu inima frântă... Doamne !... cât sânge ai împărțit Tu peste veacuri, din suferința Ta de pe Cruce ?... că iată, a ajuns până la noi și la copiii, copiii lor noștri !... O tânără care și-a expus sufletul, ca o jertfă de răscumpărare în fața lumii! Iată, ei, sărmani tinerii noștri... spală nelegiuirile părinților lor... tot ei, vor rescrie adevărata istorie a neamului nostru... și, deși foarte slab dezvoltați spiritual, tot ei, prin lacrimi și suferințe, stau în așteptarea Noului Ierusalim, Ierusalimul Ceresc !

"Că eram fără de minte și nu știam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă,
Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului" (Psalmii lui David)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!