Doresc să-ți deslușesc visul în taină
în ochiul izvorului ruginit,
să-ți pun la subțiori cimbrișor de munte
și buzele tale roșietice,
brândușe înflorite în otavă,
să-mi ostoiască sângele
pornit să umble nărăvaș
când păsările dorm
peste tăceri în aer.

Doresc să desenez pe o pală de vânt
chipul tău văzut în apă
cu o umbră de neînțelese orgolii
închise în clepsidra mlădie a trupului,
dar mă tem că înghesui trecutul
în fragmente pierdute de timp,
dorința îmi pare un straniu vehicul
pe drumul apropiatei singurătăți
care urcă și coboară gândurile.
Inima mea e un copac care înflorește toamna
îndepărtează iarna de la orizont
ninsorile-s pe drum,
și m-am surprins alungând viața
în abisul spre moarte.