Curg sunetele imateriale prin aer
diminețile prind aripile logosului
absorb lumina și devine desăvârșit.
În acest duh prin care zboară păsări albe
gîndurile își deschid tainic floarea.

Ascultă cum respiră oamenii iubirea,
și aspirația mea-i o fereastră deschisă
prin care se vede forma divină a lucrurilor,
fără de care visele ar rămâne goale,
n-ar mai trece prin porțile sărutului.

N-am putea trăi bucuria cu simțurile
și n-am putea să ne strivim cu ură
îndepărtându-ne în fiecare zi eul din noi,
cred că ne acoperă nevinovate sunetele
le aud cum trec prin mine vibrând.

Aud mișcarea buzelor, oftatul sânilor
știu cum plânge copilul, suferă barbatul, așteaptă femeia.
Odată cu galbenul frunzelor,
descopăr suferința din tăcerea bătrânilor
rămași singuri fără tainica bucurie.

Aud pădurile, izvoarele, iarba, vietățile
îmi aud sufletul cum flutură cuvinte,
mă întreb ce sunet ori cântec n-aud
să mă înalț, să nu cad pradă singurătății?