au luat foc aripile
cenușă
mâinile
cerul celuloid
padocul de carton

ea
cu blana de nurcă
și cu sandale roșii șerpuind pe picior
zâmbind ca și cum ar fi dus o luptă
prin legea dominoului
strângând cu unghiile tot aerul din jur
ca pe o fustă prea lungă
prea scurtă

învăluită de-o ceață în voal
lângă Dj-ul ce învârte oglinda
sub toți ochii cu retina întinsă
pe care lent, aromitor se proiectează
cu mișcări nevertebrat-articulate
ea dansează

și zâmbește tuturor
ca și cum ar aștepta să se destrame
pânza asta
interior-exterior
exterior-interior
amestecată

prin ape-abia sesizată
ca o meduză
nimic și totul atinge
iar ochii ei lovesc piatră de piatră
și totul vibrează

și geme
răsucindu-și mâinile spiralate
din ce în ce mai aproape
și dispare
furată

iar muzica
din cărbuni
abia începe să bată
să bată
și făptura se-arată
întreagă
nedefinită
închegată