Nu mă pot defini pe deplin
decât ascultându-mi unduirile valurilor.
Le simt pipăind malurile,
sondând adâncimile,
centrifugând undele tulburi…
Vreau să cred
că m-am liniștit în albia
pe care mi-am croit-o erodând,
Căci am rătăcit acvatic ceva timp dar am găsit izvorul ce-mi inunda pătimaș diminețile.
Obsedată de structuri moleculare și sensuri,
de limpezimi și rumori,
Mi-am ascuns vorbele
în tăcerile ființelor acvatice
și în împietririle coraliforme,
Negand fluviul de lavă
care-mi traversa adâncimile
și plonjând disperat
în apele înghețate ale luciditătii.
M-am întrebat ce cadențe șiroind din spargerea valurilor să mai susur în vreme ce soarele îmi incendiază oglinda apelor;
Pot iradia cu aceiași intensitate, pot ține ochii deschiși sau mă va devora lumina?
Însă apele mele ard, iar și iar, sorbind din șuvoaie
Iar un istm ce se înalță din ape crește din inima mea marină.

Indiferent de refracția razelor, diminețile vor avea același ritual, chiar dacă le voi savura tăcut sau arzând.