Era o dimineață însorită.
Îmi beam ceaiul
și mușcam dintr-o felie de pâine proaspătă.
Un dinte se-ndrăgostise de acea felie de pâine
și hotărâse să rămână acolo, în ea;
nu tot, ci numai o parte din trupul său...
Toți ai casei dormeau,
eu mă grăbeam să ies pe ușă,
să prind autobuzul spre fabrică.
In drum am izbucnit în plâns… Ce vârstă aveam?
Dar ce mai contează?
Se poate întâmpla oricând, oricui.
A fost un semn, o avertizare?
Poate au fost și altele dar nu le-am dat importanță…
Îmi furase cineva o părticică din tinerețe.
Și era... doar începutul…