iar vine toamna
și eu m-am rătăcit printre cuvinte,
clipele au culoarea ruginei,
ca și frunzele,
visele cad
luate de vânturi…
zilele capătă gustul melancoliei,
foșnetul lor
îmi trece
prin sufletul
bântuit de dor.
unde sunt pașii perche
care odinioară
treceau pe sub umbra plopilor,
conturând umbrele noastre?
de ce tristețea toamnei
ucide cu otrava singuratății
toate patimile din noi?

joi, 26 august 2010