Din județul meu cu falnicele împărății de metal
cu temelia pusă de Max Auschnitt
cu mândrele păsări de fier ce treceau dealul
zburau pe cabluri de la Teliuc la Călan
înspăimântând aerul peste Valea Seacă
descântând în amurg pietrelor
din județul meu s-a ales praful
din cetățile de fontă cenușie și oțel
s-a ales pulberea s-au dus bucată cu bucată
spre alte împărății mai de soi

n-a mai rămas decât steaua lui Stalin
cocoțată pe gara cu turn
de la poarta orașului Hunedoara
pare o coțofană pregătită să zboare de 7o de ani
mai trece ca o stafie vagonul de poștă
o dată la două zile
timpul s-a oprit la semnal
își adună orele de pe străzile cu castani

a mai rămas statuia de bronz
a doctorului Petru Groza
de douăzeci de ani au dosit-o noii tovarăși
în spatele prefecturii
așteaptă poate restaurarea
pe fostul ministru
îl mai plâng pe ascuns câțiva poeți locali
care își scriau operele în oficioasele pcr
zori noi și drumul socialismului
se îmbătau seara de dreagul statuii
și scriau ode tătucului de la scornicești
ode pe care acum le-au uitat
cuprinși de amnezie
au intrat în intrat în dumnezeii de fontă
crucificați prin cimitire
ca duhurile în turma din Gadar

în județul meu cu falnice împărății din metal
nici păsările nu se mai întorc din țările calde
și-au luat cântecele cu ele
noaptea cerul își adâncește fruntea grea în pământ
ar vrea să deschidă un mormânt


în acest loc nici păsările nu se mai întorc
din țările calde
nici oamenii