sunt singurul om dintre cei veniți mai târziu
nu știu de ce sunt aici dând glas unui gând
cine-am fost și dacă voi fi, nici asta nu știu
doar necazului umbră să plec mai curând

timpul se prinde de noi ca un fel de rugină
uneori ni se pare că nu avem niciun rost
iar viața mea sau a ta – minunată ruină.
nu știu nici acum cine sunt sau am fost.

o stradă îngustă, un sunet de vioară
și orele mele puține și goale
o viață prea scurtă, grăbită să moară
lumina de mâine sub palmele tale.