Silueta stranie,
se ridică măreț deasupra umbrei.
O navă mamă.
Deformată în chip și feluri,
finisată din abstractul imaginației.

Stelele sclipesc impunător
arătând constelațiile. Alfa și omega.
Un plan holografic redă un întreg.
Univers care-i în toată splendoarea sa
ruginit, vechi și degradat.

Ba chiar măcinat,
de atâtea lupte seculare date de imperii.
Cu ale lor flote spațiale, destrămate.
Protectoare, învelite în aura lor tremurătoare
la bătaia razelor distrugătoare.

O nava mamă, înclinat aluneca spre...
Planeta-i brută și pustie în
toate cele, singură și fără viață.
Cineva setează sămânța, pe care
o și lansează portretizând ceva spectaculos...

Un fascicul de lumină, ce lovi în plin terestrul.
Și scoarța ei rigidă,
încrețită în munți reci. Se înroură.
Și floarea încolți în chip și fel
presărând pe a locuri viața.
Dând dovadă creatoarei lor rasă
de măreție și speranță.