un oboi cântă în surdină la margine de pădure
prin inele de sunet copacii își trec degetele răsfirate
trecătorul privește cu ochiul întredeschis al înserării
buzele de întuneric din adâncul pădurii
e o stranie chemare în șoaptele ce însoțesc cântecul oboiului
noaptea se apropie cu pași de felină
din desișul de crengi adulmecă neputința trecătorului
oprit pe ultima petală de lumină neveștejită
îi simte freamătul de vietate încolțită și știe
trecătorul își va lipi buzele de buzele de întuneric ale pădurii
se va înfășura pe inelele de sunet de pe degetele copacilor
și va lăsa pradă nopții petala lui de lumină