Azi trandafirul ce stă la fereastră în glastra cea nouă,
Îmi spune-n culoare povestea ruptă din boabe de rouă:
Era o prințesă gingașă ce-și purta pașii prin lume
Cautand mierea florilor cu mâni tremurânde s-adune.

Din ochi negri ce sticleau în joc sub pleoapa întunecată
Se prelingeau dureri din inimă, mai mult ca niciodată
Și-n roua florilor se așezau în dimineți de vară
Lăsându-și urma prin poieni – din pas mărunt greaua povară.

Plângea tăcută, fiindcă pământul i-a înghițit iubirea
Lăsând presărată pe flori mierea si goală amintirea,
Rătăcită în dimineți de vară culegea de-afară,
Scurgându-și trupul prin iarba udată de roua amară.

În tremur blând îi adia și vântul printre plete,
Fiindcă frumoasă ea era și tristă între fete.
Din mângâierea vântului ... o boare de lumină
Pe fața fină de copil ce n-avea nici o vină.

Priviți și voi poate-ți vedea de unde vine firul,
Tristă poveste – nu-i așa, mi-a spus azi trandafirul!
E fata sau femeia cu ochi tristi ce-adună mierea
Dăruind din palme tremurânde amintirea.