Plângem, zguduindu-ne umerii în dosul scării,
în întunericul de acolo de unde
nicio privire nu se apleacă să vadă
și nicio voce nu își coboară timbrul.
Mergem singuri pe străzi, nu avem mâini,
părul des acoperă ochii,
felinarele gâfâie în urmă,
distanța devine fum,
fumul ne apropie lent.
Nu avem fețe, și nici atingeri.
Nu așa o să se termine filmul.