E miezul zilei, soarele străluce
În crucea dintre răsărit și înserat,
Cosașul cel bătrân a adăstat
Și-un pic de somn ar vrea ca să apuce.

Înfige coporâia-n glia caldă,
Cu lama strălucind pe orizont,
Odihnă la piciorul lui, cel bont,
Dorește, și în vise-ncet, se scaldă.

Bogat polog din toamna ce-i pe gata,
Amirosind a ultim și a trist,
Se întrupează-n forma unui Crist,
Îmbrățișând moșneagul, ca pe tata.

Urme de palme, de pe coporâie,
Coboară, stol de frunze, spre bătrân
Și-l năpădesc în așternut de fân
Lăsând pe coasă izul de tămâie.

Și soarele a-ncremenit pe zare,
Deapururi oglindindu-se în coasă...

Tablou-acesta-l am demult, de-acasă,
Cusut cu ață, chiar de mama mare.