Atâta măgulire fără noimă,
Atâta frumusete fără zel,
Polemic e o creare fără formă
Rostită rece,cum și-n orice fel.
Distanțele-ntre noi sunt măsurate,
De vremi trecute care nu mai vin,
Cu sânge zac pe străzi nestrămutate,
Istorii ,norme intr-un pahar cu vin.
Parfum cu iz de muză înamorată
Iluzii veștejite-n citadin,
Poeți priviți nicicum că altădată,
Și versuri seci croite foarte fin.
Într-un oraș în care apa nu mai spăla,
Ci numai lacrimile curg pentru-adevăr,
Ce rost mai are spaima cea vitală ,
Când mii de morți plătesc prin jertfă lor ?
Salvare poate e doar pentru unii ,
Ce-i pot gustă veninu-nbatator,
Ca într-un foc se ard de dor nebunii,
Și cred că poezia-i doar a lor.
Se-nsala însă ,văi de ei sărmanii,
Crezând că a lumii falnica minune ,
Se preamărește cheltuind frivol toți banii
Și dând doar ritmul efemer în lume.
Asemenea bătrânului părinte ,
Pot spune că mă asemăn vag și eu,
Scriindu-i versuri poate prea cuminte,
Pe-o masă într-un oraș chiar prea pustiu.
Căci asta-nseamna în noi ea,poezia,
Un frig eferic, preponderent bizar,
Căci doar în vis domnește măreția
Nu printre versuri într-un poem hilar.
Poet poate a fi oricine,oricât de crud i-ar fi chiar gândul gol,
Căci eu,când mă gândesc timid la ține,
Mă simț neputincios,etern și gol.