Aș agăța de stâlpul infamiei, timpul.
L-aș spânzura de toate clipele pierdute,
când nu rosteai un cuvânt.
Poate, doar o mică clemență aș avea
intuindu-ți nerostirile.

Aș agăța de stâlpul infamiei, pudoarea.
Aș acuza-o de complicitate și obstrucționare
a tuturor pornirilor mele, nemanifestate vizibil,
ci numai câteodată, pe furiș, într-o lume invizibilă.

Aș agăța de stâlpul infamiei, cunoașterea.
Aș găsi-o vinovată de înaltă trădare
a inocentelor trăiri, din vremea când
omul nu cunoștea încă, frunza viței de vie.

Aș agăța de stâlpul infamiei, ispita.
Poate puțin grăbită a-i atribui o condamnare,
aș eticheta-o ca o molimă,
care împrăștie virușii tentației.
Uneori i-aș absolvi păcatul știind
că, pornirile-i emană din dragoste.



21 septembrie 2010