Pînă la urmă
vei muri doar cu trupul
nu și cu sufletul

nu și sufletul
încă preaplin de dorințe
(de nevoia lor de reflectare)


sau moartea
nu e decît o trecere
spre trezia
unde nu știi
dacă ai mai fost

dacă ai fost
înainte de-a te naște


sau
ce-a fost înainte
nu este și după

și asta
pentru că nu există
decît un Timp
ce-și este
și interior/și exterior
lui însuși?