copilărie, poartă-mă...

copilărie,
poartă-mă prin acestă ploaie
și reîntoarce-mă în portul meu pustiu,
în acest gingaș cuib al visului
unde iluziile fără metafore
îmi deschid ferestrele
către toate culorile eternității.
încotro mă duci,
potecă de argint,
viperă târâtoare,
nu mă lasa în gări
cu miros de singurătate,
drumul meu spre casă
fă-l pășune uscată de dor.
lasă-mă sub fulgerul nopții
să simt mirosul aerului
și să străpung timpul
cu platforme astrale
până acolo unde dispar
profeți și profeții,
unde naștere, moarte,
început, sfârsit, ieri, mâine si azi
vor fi tot una.
visul meu crește mereu
din sânul copilăriei
spre portul meu pustiu,
jucându-mă de-a răscrucea
în mii de sensuri
pe fragila stinghie a oaselor mele
care mă lansează în alta existență.

9 octombrie 2010.