Că va sosi, cu multe mărgele din capătul lumii
- iar ele, o cană de tablă desenată, în care să ne
pregătești la toți ciocolata cu lapte.

În casa lui îmi păreau toate de nisip- masa lipită de
sobă, oale de tablă; mi s-au lăsat copiii peste ele,
neastâmpărați, iar eu m-am privit în 6 oglinzi
prinse- tu ai să vezi prin ochii noștri, Fetiță-Cactus,
ia-ne doar o clipă dopurile din fund, dezleagă-ne
de cârpele cu care am fost legate și apoi vom prinde
îndestul mancarea-mpreună.

În casa lui îmi repetau oalele de tablă despre cum
au călcat tălpile lui prin deșert și apa cum au găsit-o
în firul cel îndepărtat de ață, că roibului, de fericire,
i-a smuls șaua din piept, ș-apoi , copii fiind, ne-am
arătat pe-o dună, fusuri de soare- și ne lua
din mâinile făcute umbrar ochilor calzi, masa ce
ai așternut-o pentru el.

În casa lui toate-mi sunt și azi de nisip și mi-e
din privirea lui să le înțeleg pe toate. Dormim laolaltă
sute de vieți în vizuina camerei albe, în ierni ce s-au
pus mereu desupra c-o plapumă de vată
-ai strânge zahărul să-l răsucești în ea și cântecul vremii
l-ai rescrie mereu.
Focul se ițește în sobă, dar fără nicio părere, râmânem
aici să punem loc câte unei mari linii de lumină
ce ne pândește din geam.