nu am timp să deslușesc ce mă mai doare
să urmăresc la știri cine mai trăiește ori moare
nu am timp să-mi mai ling rănile
mă-mping de la spate ca un torent grijile

ne învârtim ca niște sclavi trăgând din greu parâmele
doar când adormim ne mai liniștim un pic sufletele
și iar de apucăm dimineața risipim cu un oftat ceața
luînd-o de la capăt în același ritm infernal de freamăt

nu avem timp să ne gândim și la noi
adeseori ne simțim triști obosiți și goi
în această lume încercată de atâtea nevoi

iubite, nu mai am timp să te mângâi ca odinioară
când eram personaje din povești
eu, mândră zână și tu cavalerul neînfricat venit să o ceară
s-a erodat în timp iubirea ce pâlpâie ca o flacără stinsă
a unei lumânări din ceară

nu mai avem timp aici pe pământ
dar vom avea într-o eternitate
să ne amintim că am existat cândva
și am avut vreme să le simțim pe toate