rătăcit
în zdrențele trupului
timpul picură cianotic
miroase a pământ
și a frunze uscate
în ochii ei
și-au făcut cuib
un stol de păsări cenușii
cu aripi frânte
zi de zi
măsoară oftând
ungherele lumii
la ceasul de rugă
cei care-au fost
și-o icoană
vin să-i sprijine
bătrânețea gândului
până când
la ușa casei
cerul va îngenunchea