n-avem zile pe care să șlefuim lumina
nici munți pe creasta cărora să tăiem
bucăți de lună
n-avem lacuri în care să plonjăm în noi
ca în oglinzi
nici măcar puritatea beznei nu ne curge
prin vene grația morții s-a mutat din sine

se moare gri în trunchiuri de plopi cu
abdomen de unt
pe tărâmul dintre
viața e o vișină obeză fără sâmbur

n-avem iubiri pe care să țesem zborul
nici alb nici negru
nici struguri nici stafide
din cer pică o apă tulbure
s-a decolorat doamne via sângele s-a făcut apă

pe tărâmul dintre
s-au diluat distanțele timpul a
migrat într-o toamnă banală
nici soare nici fulgi
fleșcăială

un cosmos de fleșcăială/tăvălugul de
inimi

dar
tu ești o femeie frumoasă
dimineața te arcuiești te faci ghem
îți întinzi degetele până la ghemotocul de lumină din cer
spui bună dimineața alex
totul se schimbă
pe tărâmul dintre
iubirea, elena, e o singurătate din ce în ce mai dulce
tu ești o femeie frumoasă
și asta e tot
tot ce contează