OraÈ™ al copilariei mele
Ascuns pe dupa perdele,
Unde adierea copacului din parc
E simplu scarțâit al unui arc...
Iar banca viu colorată
Acum a ramas ștearsa și uitată...

Rasetele de alta data au devenit
O liniște ce deplin te-a acoperit...
Noaptea mi-e un simplu sicriu,
Caci tu ești mort mai mult decât viu.
Ești un mormânt deschis...
Uitat, neputând fi închis.

Acum mă uit în urma mea și vad
Un vis prea real să fie vis,
Si prea halucinant să fie viu
Si totusi, simt pe piele adierea grea,
A orașului ce mi-a distrus copilaria