Ne așezăm pe câte o petală de romaniță
Și ne ținem inimile în palme
- Ce culoare mare roșie ai, îmi spui,
- Ce ecou de toamnă se naște în tine, îți zic,
Ne învârtim ca două bule de aer
Și ne dăm întâlnire pe buze
Atât de fragede ape ne aștern cărarea
Și ploile au deja gust de rouă.
Iar mă seduci cu cifra opt
Când îți aprind lumina în cămară
Iar îmi pipăi sângele să vezi de s-a copt
Și grupa în care se încinge e rară...

Tu auzi zgomotul revărsat în pleoape?-
Și pustiul din suflet și lacrima din călimară
Vezi cum se retrag îngerii în noapte?-
Și cum pașii tăi inundă suflarea?
Stăm ca două umbrele despărțite pe stradă
Și zâmbim nefiresc și ilogic
Cineva ne poartă în grabă
Și ne strânge aparte, în punga de gardă.

Tu auzi cum răcnește amiaza,
Cum se agită și noptea și ziua,
Cât de tristă și greoaie e dimineața,
Și în noi nu mai este lumină.
Tu auzi cum se zbuciumă cerul,
Și cum norii spintecă echerul,
Și cum lavrele sfidează gerul,
Salutând sfios Dumnezeul.

Ce culoare n-ai fi și în ce floare ai apare,
Eu sunt palid și sunt o frunză gălbuie,
Obosită și uitată într-o toamnă,
Nu mai știu când mai văd o corabie,
Că de mult timp nu mai e valul în mare.