bătrân, îmi zidii umbra pe zid
să scap de acest al luminii rezid,
atârna greu și eu nu mai am putere.
o mie de fleacuri îmi curg prin artere
o mie și una de nopți vând pe-o pâine
și pe cafeaua smolită de mâine
vând pe nimic ale tăcerii produse
și schimb pe țuică zilele-mi duse
sunt destule ca să mă îmbete
dar numai o dată: ești tânăr, băiete
(îmi spuneam), ce-i cu aerele acestea de bătrânețe
dar eu eram cui și-alergam prin fânețe
doar, doar voi găsi acu'.
poemul acesta poate să se ducă la dracu',
nu mai înțeleg nimic, ce și cum,
dar e tot ce pot naște acum
oricum ar cam fi cazul să închei
ușa rămâne închisă din lipsă de chei
voi deschide-o mâine, cu un șperaclu divin
noapte bună vă zic dintr-o cupă cu vin.