Mă chinuiam s-o-ntind
ca printre degete
mustața-ntoarsă
sughiț
mă trădam.
Dincolo de ușă, o uneltire,
dincoace de ușă, cămașa pe mine cu riscuri.
Mi-am spus, clătinându-mă -
“lombago-mi domolește transa,
deși nu-s lovit,
parol,
de-onor,
sunt istovit.”
Și-ntreg privit-am,
cum linia dreaptă-mi chinuie-nălțarea.
Speram,
ca de atâtea ori paharul să mă cabreze -
paharul pentru mâna stângă
și paharul pentru mâna dreaptă,
povești de amor.
( Vitralii clănțăneau,
pendula-mi clipocea în negru-gurguliu,
nu doar vintrele, voiaj de nuntă.
Răgaz, întreg, se terfelea,
în ușă rezemat, Zapciul,
o cină, stabilimentul,
rămaseră fără trusou de plată.)