Aș fi vrut demult să uit
Tot ce-i candid,tot ce-i vis
Să mă-mfrupt cu patimi negre
Să fiu oarbă dintr-adins.

Ca să am aceeași soartă
Să regret apoi că sînt
Punînd capăt suferinței
Să gonesc orișice gînd

Să stropesc cu roșii lacrimi
Pragul templului închis
Să voiesc să dau uitării
Și să sting tot ce-am încins.

Ca apoi pribeagă-n lume,
Gonită de viata-n van,
Să blestem perfidu-ți nume
Să îndur timpu-mi profan.