Nu-mi pot pune între ghilimele iubirea
Deși pășesc pe pietre ascuțite de dor
Între infinit și pământ, între noapte și zi,
Când soarele mângâie luna pe cer.

Nisipul se scurge-n clepsidră de zor
Ireversibil, hotărât, resemnat,
Deși timpul parcă a-nghețat pe o plajă
Printre umbre și valuri eterne de jad.

Nu-i nici un timp în jurul meu
Și nici un spațiu de pus între rânduri
Nu-i nici o stea de urmat, nici un vis,
Ci doar o linie continuă si hâdă de abis.

Mă tot întreb de mă vezi dimineața-n oglindă
Cand iți privești în adâncuri și plângi,
Și mă gândesc de ești bine, ori tremuri
Ca frunza de toamnă curgând pe un lac.

Nu-mi pot aduna-n paranteze iubirea
Doar o păstrez într-o scoică și-un val.