Străbat azi prin curțile castelului viselor indiferentă,
Ierburi au năpădit grăbite in lungi și tulburi culoare
De când m-ai uitat, de când ti-ai luat ca-amica tristețea
Candelabre incărcate de flori vii mă privesc cu mirare.

Un brâu de răcoare invelește in valuri grădina labirintică
Liane cu ciorchini bogați in culori impânzesc ferestrele,
Zâmbetele de la uși au dispărut iar balustradele reci
M-ajută să urc în tăcere scările distruse de vise rebele.

Mă pierd în sinistrele încăperi luminate de stele fecioare.
Se aude un ciripit magic, o nebunie dulce ce bine-o stiu
Mi-e dor de soarele meu matinal, de-a dimineții culoare,
Sentimente calde dăruite ție doresc cu drag să reînviu.


august 2010