De ce m-ademeniti flori pufoase de vișin sălbatic...?
Vă legănați ușor pe-ale sorții crengi noduroase.
Cu voi miroase a primăvară prin viată, totu-i mirific,
Bucle de verdeață inundă culmile minții golașe.

Inima bate și oftează căci te ador, dragule!
M-aștepți mereu în liniștea dimineților albe,
Când aurul luminos apare și sărută mâinile,
Și-ți simt licăririle sufletului, gingașe salbe.

Suntem indrăgostiți, buimaci de vuirile aromate,
De doinele lin cântate de copacii -nfloriți,
Ne-nduioșează limpezimea cerului, bolțile-nstelate,
Simțim dragostea ce cu licoarea ei ne-a otrăvit.