Eternul foc al deșteptării noastre
pe stînci de ceară își rostește ruga,
nu cere milă, nici moarte,
doar slavă suferinzilor eroi,
cu trupul plin de sînge sub sabia ascuțită
și clocot peste ei, cu lungi șiroaie roșii
luptau în goana de neasemuita pace.

Mocnește focul veșnic sub arcul de triumf
cînd sufletu-ți arde prin vremuri de demult.
Cu arme grele-n mîini și dor de libertate,
zac neștiuți de nimeni sub ziduri și morminte
stejarii falnici ai patriei române.


Curați vor fi, neprihăniți și drepți,
ce mai aprind în minte un aprig tricolor
și încolțesc sămânța peste drum,
să crească rădăcini de foc în inimă și suflet,
doar astfel vom putea cînta
slăvă-n veci iubiților eroi!