și moda aceasta a ipocriziei cu „nu scriu pentru alții” o să treacă. limbile
de lemn își vor petrece uscarea în funerare biografii. ochelarii de scriitor
și ochelarii de cal totuna. un singur drum – al poverii. o singură vânătoare:
de premii și de broșurici. o bursă a sinelui cumpărat ieftin și vândut pe nimic.
desigur totul pentru amăgirea unora care nici de atât nu sunt în stare.

n-am dat niciodată bani pe cărți. le-am furat. cum țiganul își fură nevasta
de lângă somnul celorlalți. a plăti o carte înseamnă a considera sufletul
scriitorului curvă. abia în tremurul acela unic al mâinilor de adolescent
ce ascunde aproape de inimă numele altuia și în nodul din gât poți trăi
exact ce-a simțit autorul. cam ce simte un țăran când i se rupe cazmaua.
și e ultima.

întotdeauna al doilea exemplar îl ofeream cadou