a mai crăpat și ieri podeaua.
înnebunesc. dacă vreau să am,
pot strânge numai banchize care să lucească o clipă ca apoi să dispară.
cred că ar trebui să trecem peste dragoste,
mai ales că întâi se cuvine să mâncăm.

pui bolul de supă pe masă fără ocolișuri. dintr-o parte vine cavitatea aceea
nevăzută, permanentă - metroul până aici, fața ta întoarsă radiind
numai teritoriilor pentru mâini.
te așezi și stai nemișcată.

aș da orice să te am. cuvintele îți cad firimituri pe podea.
o foame nimicitoare mă întinde către gura ta
dar canionul a săpat și mai mult.
dacă nu fac ceva acum nu ne vom mai vedea niciodată.

lingura tresare și mi se deșiră enorm, ultima picătură
o strecor departe între buzele tale.