la Șalu’ Negru valurile se aud în ritmul broboanelor de pe frunte
când se izbesc de podea și răsună piața, cu fofota ei de docuri
iar ei
când își încrucișează picioarele, zgomotul seamănă cu sunetul lemnului
dacă îl bați cu alt lemn sau c-o piatră
dacă-ți vâri mâna sub piele și nu simți frică, doar iz de vânat
și, din umbra cinei, o pâine cu secară.