Împărăția s-a copt, ovăz, livadă, strugure.
Roșu-i câlcâiul fecioarei, nu-ți pasă.
Și lumini, lumini cât niște provincii romane.

Cei bătrâni se așază pe pietrele calde
în fața asfințitului,
din via culeasă vânturi ca boturi de vulpi le umblă sub straie.
Pe laba mistrețului
firul picură sfinte uleiuri,
piticii atârnă în codru candela nopții fără sfârșit.
În curând voi ajunge și eu acasă.