Scoate mama pâinea din cuptor
Și nouă ni se pare că răsare soarele,
Dintre norii negri și vineți ai nopții.
Ne-nvăluie pe toți un abur sățios și ușor,
Ca-n diminețile cu luciri de aramă și rouă.
Lucrurile capătă alte contururi.
Fulgere vii joacă pe ele -
Cum zorii, pe bobocii umezi de trandafiri.
Fragede sunt trâmbele aerului, și subțiri,
Când mama pune pe masă pâinea albă și nouă.
Ne așezăm în jurul ei toată,
Părinți, bunici și nepoți,
Păstrând pe buze, nerostite, cuvintele...
La mijloc pâinea: soarele chiar,
ÃŽn jurul ei - noi; plantele, sfintele.